Servicii consulare. Vize

Apostila Conventiei de la Haga din 1961

Potrivit art.162 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, actele oficiale intocmite sau legalizate de catre o autoritate straina pot fi prezentate autoritatilor romane numai daca sunt supralegalizate pe cale administrativa ierarhica si, in continuare, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnaturilor si a sigiliului.

Supralegalizarea pe cale administrativa este supusa procedurii stabilite de statul de origine a actului, urmat de supralegalizarea efectuata de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular roman din tara respectiva.

Urmare a aderarii la Conventia de la Haga cu privire la suprimarea cerintei de supralegalizare a actelor oficiale straine, incheiata la 5 octombrie 1961, Romania scuteste de supralegalizare toate actele emise de autoritatile tarilor contractante.

Canada nu a semnat conventia mai susmentionata, prin urmare actele oficiale din Canada care urmeaza a fi prezentate autoritatilor romane trebuie supralegalizate.

Procedura supralegalizarii presupune următoarele etape:

  • actul oficial canadian se trimite prin posta la Ministerul Afacerilor Externe Canadian ( Global Affairs Canada – Authentification Services Section, 125 Sussex Drive, Ottawa, Ontario, K1A 0G2, tel.gratuit 1-800-267-8376 sau 613-944-4000 pentru regiunea capitalei nationale si strainatate, fax.: 613 944 7078) pentru legalizarea sigiliului si semnaturii emitentului. Autoritatile canadiene efectueaza legalizarea in termen de circa 20 zile lucratoare de la data primirii actului;
  • apoi actul oficial se trimite prin posta sau se prezinta la Ambasada sau Consulate in vederea legalizarii sigiliului si semnaturii MAE canadian.

 

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa pagina Ministerului de Externe canadian (Global Affairs Canada): http://international.gc.ca/world-monde/study_work_travel-etude_travail_voyage/authentication-authentification/index.aspx?lang=eng  

În conformitate cu noi reglementări, comunicate de ministerul de externe canadian, autoritățile provinciale din Ontario și Manitoba, pot legaliza în numele ministerului de externe federal, certificatele canadiene de naștere, de căsătorie și de deces, emise de autoritățile locale din aceste provincii.

Datele de contact sunt:

 

ONTARIO

Ministry of Government and Consumer Services

Ontario Shared Services

Business Development and Services Branch

Official Documents Services

Adresa: 222 Jarvis Street, Main Floor, Toronto, ON M7A 0B6

Telefon: 416 325 8416

Fax: 416 325 8434

 

MANITOBA

Growth, Enterprises & Trade Companies Office

Commissioner for Oaths/Notary Public

Adresa: 1034-405 Broadway, Winnipeg, MB R3C 3L6

Telefon: 204 945 2654; Toll Free in Manitoba: 1-866 232 4249

Fax: 204 945 1459

Email: comforoath@gov.mb.ca

 

Pentru supralegalizarea fiecarui sigiliu nu se aplică taxă consulară.

Solicitantii care fac demersul prin posta vor trimite la Ambasada sau Consulate impreuna cu actul respectiv, o copie a pașaportului și un plic autoadresat timbrat recomandat (XpressPost cu semnătură de recepție sau Fedex).

Termen de rezolvare: 2-3 zile lucrătoare (pentru documentele primite prin poștă).

Pentru petenții care se prezintă personal, este necesară o programare în prealabil.

Program de lucru cu publicul în perioada 20 aprilie - 11 mai 2018

16.04.2018

În perioada 20 aprilie - 11 mai 2018, Secția consulară a Ambasadei va funcționa în regim de permanență (preluarea solicitărilor de informații,…

Implementarea sistemului de notificare SMS cu privire la expirarea pasaportului

07.03.2018

În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția…

Anunț: Activarea sistemului de servicii consulare online (SIMISC)

07.07.2016

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Departamentului Consular din MAE, a început implementarea Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat…

Festivalul de film scurt european de la Ottawa, ediția a 5-a

20.04.2018

Ambasada României la Ottawa are plăcerea să anunțe organizarea celei de-a 5-a ediții a Festivalului de film scurt european de la Ottawa, …