Servicii consulare. Vize

Obţinerea documentelor din România

Cetățenii români pot solicita autorităților române actele extrajudiciare de care au nevoie pentru îndeplinirea diverselor demersuri administrative în Canada. Conform Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, solicitarea poate fi făcută numai de către titularul actului sau de o persoana îndreptățită să primească actul respectiv.

La cererea cetățenilor români, Ambasada/Consulatele primesc și transmit în România, solicitările de acte extrajudiciare: acte de stare civilă (certificate de naștere, căsătorie, deces), certificate de cazier judiciar.

Documentele mai sus menționate se mai pot obține prin mandat (procură) autentificat de către Ambasadă/Consulat.

Persoanele care nu au cetățenia română și doresc documente referitoare la un eveniment petrecut în România (naștere, căsătorie, deces) sau care pe teritoriul României au întreprins diverse activități (studii, afaceri etc.) și solicită documentele românești aferente (stare civilă, cazier judiciar, cazier fiscal) se pot adresa consulatului în vederea obținerii acestor documente sau în vederea mandatării unei alte persoane pentru același scop. 

Ghid privind rezidența fiscală a persoanelor fizice

25.04.2019

În cadrul demersurilor de informare a cetățenilor români care se află temporar/permanent în străinătate, Agenția Națională de Administrare Fiscală…

Alegeri pentru Presedintele Romaniei 2019

30.08.2019

Având în vedere modificările recente ale legislației electorale române, în special prevederile art.II, punctul 3 din Legea 148/2019, Ambasada…

ANUNT - Alegeri pentru Președintele României 2019

17.09.2019

Actele de identitate, valabile în ziua votării, pe baza cărora se poate vota pentru alegerea Președintelui României în noiembrie 2019 sunt: Car…

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

10.10.2019

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 - Material informativ- …