Relaţii bilaterale

Relaţii politice

Vizite şi întâlniri la nivel de şef de stat sau de guvern 

  • 21 septembrie 2016 - întâlnirea dintre Prim-ministrul României, Dacian Cioloș și Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, la New York cu ocazia deschiderii lucrărilor Adunării Generale ONU;
  • 15-16 iunie 2016 - întâlnirea dintre Prim-ministrul României, Dacian Cioloș și Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, la Ottawa;
  • 9-11 martie 2015 - vizita în Canada a unei delegații parlamentare conduse de domnul Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților;
  • 2-4 aprilie 2008 - participarea primului-ministru al Canadei, Stephen Harper, la Summit-ul NATO de la Bucureşti;
  • 27 septembrie 2006 - întâlnirea dintre preşedintele României, Traian Băsescu, şi primul-ministru al Canadei, Stephen Harper, în marja celui de al XI-lea Sommet al Francofoniei (Bucureşti, 28 - 29 septembrie 2006);
  • 9 mai 2005 - întâlnirea dintre preşedintele României, Traian Băsescu şi guvernatorul general al Canadei, Adrienne Clarkson, în timpul festivităţilor de la Moscova, vizând marcarea a 60 de ani de la sfârşitul celui de al doilea război mondial; 
  • septembrie 2004 - vizita în Canada a preşedintelui României, Ion Iliescu;
  • august - septembrie 2002 - întâlnirea preşedintelui României, Ion Iliescu, cu primul-ministru al Canadei, Jean Chrétien, cu prilejul Summit-ului Mondial privind Dezvoltarea Durabilă de la Johannesburg;
  • martie 2002 - întâlnirea preşedintelui României, Ion Iliescu, cu primul-ministru al Canadei, Jean Chrétien, cu prilejul Conferinţei internaţionale de la Monterrey (Mexic);
  • octombrie 2001 - vizita în Canada a primului-ministru al României, Adrian Năstase;
  • noiembrie 1999 - întâlnirea trilaterală, cu prilejul Summit-ului OSCE de la Istanbul, dintre preşedintele României, Emil Constantinescu, primul-ministru al Canadei, Jean Chrétien, şi preşedintele Turciei, Suleyman Demirel;
  • septembrie 1999 - vizita în Canada a unei delegaţii conduse de preşedintele României, Emil Constantinescu, cu ocazia Sommet-ului Francofoniei de la Moncton;
  • mai 1998 - vizita de stat în Canada a preşedintelui României, Emil Constantinescu;
  • noiembrie 1997 - întâlnirea dintre preşedintele României, Emil Constantinescu, şi primul-ministru al Canadei, Jean Chrétien, cu ocazia Sommet-ului Francofoniei de la Hanoi (cu acelaşi prilej, ministrul român al afacerilor externe a purtat discuţii cu ministrul canadian responsabil pentru Francofonie);
  • iulie 1997 - întâlnirea dintre preşedintele României, Emil Constantinescu, şi primul-ministru al Canadei, Jean Chrétien, cu ocazia reuniunii la nivel înalt a NATO de la Madrid (cu aceeaşi ocazie, ministrul român al afacerilor externe a avut convorbiri cu omologul său canadian);
  • aprilie 1996 - vizita la Bucureşti a primului-ministru al Canadei, Jean Chrétien (cu acest prilej a fost inaugurată Unitatea 1 a Centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă).

Alte vizite şi întrevederi ale unor înalţi demnitari

  • 8-13 martie 2015 - Vizita în Canada a unei delegații parlamentare române, conduse de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la invitația președintelui Camerei Comunelor, Andrew Scheer. Au avut loc întrevederi cu ministrul cetățeniei și imigrației, Chris Alexander, ministrul afacerilor externe, Robert Nicholson, președintele Senatului Pierre Claude Nolin, președintele Comisiei de afaceri externe din Camera Comunelor, Dean Allison, președintele Asociației Parlamentare Canada-Europa, David Tillson.
  • 5 decembrie 2013 - întâlnirea ministrului afacerilor externe român, Titus Corlățean, cu omologul canadian, John Baird, în marja Consiliului Ministerial OSCE de la Kiev;
  • 22-23 mai 2012 - Vizita în România a unei delegaţii parlamentare canadiene, conduse de către preşedintele Camerei Comunelor, Andrew Scheer– întrevederi cu preşedintele Senatului, Vasile Blaga, cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, cu viceprim-ministrul României, ministru al finanţelor publice, Florin Georgescu, şi cu secretarul de stat pentru afaceri europene, Luminiţa Odobescu;
  • 22-26 martie 2011 - Vizita în Canada (Ottawa, Toronto, Montréal şi Vancouver) a ministrului afacerilor externe, Teodor Baconschi – întrevederi cu ministrul canadian de externe, Lawrence Cannon, ministrul apărării, Peter MacKay, ministrul comerţului internaţional, Peter van Loan, ministrul pentru cetăţenie şi imigraţie, Jason Kenney, preşedintele Senatului canadian, Noël Kinsella, preşedintele Camerei Comunelor, Peter Milliken;
  • 2-7 noiembrie 2010 - vizita în Canada a Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, însoţit de o delegaţie parlamentară, la invitaţia lui Noël A. Kinsella, preşedintele Senatului canadian;
  • 14 octombrie 2010 - Bruxelles - Întrevederea dintre ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, şi omologul canadian, Lawrence Cannon, în marja reuniunii ministeriale NATO;
  • 15-16 iulie 2010 - Vizita în România a ministrului comerţului internaţional al Canadei, Peter Van Loan – întrevederi cu ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, cu preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, cu Dan Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Maria Pârcălăbescu;
  • 5 iulie 2010 - Vizita în România a Reprezentantului personal pentru Francofonie al Primului Ministru canadian, Jacques Bilodeau – întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu;
  • 18 - 19 noiembrie 2009 - vizita în Canada a secretarului de stat Bogdan Aurescu,– intrevederi cu preşedintele Senatului, Noël Kinsella, ministrul cetăţeniei, imigraţiei şi multiculturalismului, Jason Kenney, asistentul adjunctului ministrului afacerilor externe, Carmen Sylvain, ministrul adjunct pentru comerţ international, Louis Levesque, ministrul adjunct al resurselor umane şi dezvoltării competenţelor, Janice Charette, cu care a semnat Acordul bilateral în domeniul securităţii sociale.
  • 17-20 mai 2009 - Vizita în România a preşedintelui Senatului canadian, Noël Kinsella - Întrevederi cu primul-ministru al României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului României, miniştrii agriculturii şi educaţiei, patriarhul Daniel, secretarul de stat pentru afaceri strategice din MAE Român.
  • 7-8 mai 2009 - Vizita în România a ministrului canadian al comerţului internaţional, Stockwell Day - Întrevederi cu ministrul mediului, ministrul economiei, ministrul intreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri. A fost semnat Acordul Inter-Guvernamental de Promovare şi Protejare Reciprocă a Investiţiilor (FIPA).
  • 17 octombrie 2008 - întâlnirea dintre Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe, şi Lawrence Cannon, ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunităţilor locale al Canadei (desemnat în cursul lunii octombrie 2008 ministru al afacerilor externe) în marja celui de al XII-lea Sommet al Francofoniei (Québec City, 17 - 19 octombrie 2008);
  • 29 august 2008 – întrevederea dintre Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe, şi Jacques Bilodeau, Reprezentantul personal pentru Francofonie al primului-ministru canadian, aflat în vizită la Bucureşti.
  • 19 - 28 iunie 2008 - vizita în Canada a secretarului de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, educaţie, cultură şi ştiinţă din Ministerul Afacerilor Externe, Mihai Gheorghiu.
  • 23 - 29 iunie 2007 - vizita în Canada a secretarului de stat la Departamentul de Comerţ Exterior, din Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Iuliu Winkler;
  • 8 iunie 2007 – întâlniri separate ale lui Asztalos Csaba Ferenc, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi Gruia Ioan Bumbu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu Jason Kenney, secretar de stat pentru multiculturalism şi identitate canadiană, la Conferinţa la nivel înalt a OSCE privind combaterea discriminării şi promovarea respectului şi înţelegerii reciproce, de la Bucureşti (7 - 8 iunie 2007);
  • 26 aprilie 2007 - întâlnirea dintre Adrian Cioroianu, ministrul afacerilor externe, şi Peter MacKay, ministrul afacerilor externe al Canadei şi ministru al Agenţiei de Promovare Economică a Canadei Atlantice, în marja reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale NATO, de la Oslo (26 - 27 aprilie 2007);
  • 29 noiembrie 2006 - întâlnirea dintre Mihai-Răzvan Ungureanu, ministrul afacerilor externe, şi Peter MacKay, ministrul afacerilor externe al Canadei şi ministru al Agenţiei de Promovare Economică a Canadei Atlantice, în marginea Summit-ului NATO de la Riga, Letonia (28 - 29 noiembrie 2006);
  • 28-29 septembrie 2006 - participarea premierului provinciei Québec, Jean Charest, şi a premierului provinciei New Brunswick, Bernard Lord, la cel de al XI-lea Sommet al Francofoniei (Bucureşti, 28 - 29 septembrie 2006);
  • 28 septembrie 2006 - întâlnirea dintre Mihai-Răzvan Ungureanu, ministrul afacerilor externe, şi Josée Verner, ministrul cooperării internaţionale, Francofoniei şi limbilor oficiale al Canadei.
  • 19 iunie 2006 - întâlnirea dintre Mihai-Răzvan Ungureanu, ministrul afacerilor externe, şi Peter MacKay, ministrul afacerilor externe al Canadei, în contextul participării la segmentul de nivel înalt care a marcat debutul primei sesiuni a Consiliului Drepturilor Omului la Geneva;
  • 16 - 21 mai 2006 - vizita în România a ministrului bunăstării, culturii şi sportului, ministru responsabil pentru Secretariatul Imigraţiei şi Repatrierii, ministru responsabil pentru Francofonie al New Brunswick, Percy Mockler;
  • 10 - 17 mai 2006 - vizita în Canada a secretarului de stat pentru Francofonie în cadrul MAE, Reprezentant personal al preşedintelui României pentru Francofonie, Cristian Preda;
  • 19 - 24 martie 2006 - vizita în România a ministrului relaţiilor internaţionale al Québecului, ministru responsabil pentru Francofonie, Monique Gagnon-Tremblay, în România;
  • 26 octombrie - 3 noiembrie 2005 - vizita în Canada a secretarului de stat pentru Francofonie în cadrul MAE, Reprezentant personal al preşedintelui României pentru Francofonie, Cristian Preda;
  • 12 - 16 octombrie 2005 - vizita în România, a preşedintelui Senatului Canadei, Dan Hays;
  • 19 - 20 septembrie 2005 - vizita în România a ministrului relaţiilor interguvernamentale şi internaţionale al Noului Brunswick, ministru responsabil pentru Francofonie, Percy Mockler;
  • 8 septembrie 2005 - întâlnire între Teodor Meleşcanu, vicepreşedintele Senatului, şi Dan Hays, preşedintele Senatului Canadei, în marja celei de-a doua Conferinţe Mondiale a Preşedinţilor de Parlamente, New York;
  • 18 - 19 iulie 2005 - vizita în România a ministrului Agenţiei de Dezvoltare Economică a Canadei pentru regiunile Québecului, ministru responsabil pentru Francofonie, Jacques Saada;
  • 30 mai - 1 iunie 2005 - vizita la Braşov a unei delegaţii a guvernului provinciei New Brunswick, conduse de către Jacques Dubé, ministru adjunct, preşedintele Corporaţiei Coroanei ”Servicii Noul Brunswick”.

Alte aspecte ale raporturilor politice bilaterale

  • Canada a susţinut activ cauza României pe calea integrării euro-atlantice, fiind prima ţară ce a ratificat Protocoalele de aderare ale statelor candidate care au fost acceptate la Summit-ul NATO de la Praga (28 martie 2003), şi a sprijinit România în eforturile de integrare europeană.
  • În pregătirea celui de al XI-lea Sommet al Francofoniei, desfăşurat la Bucureşti, în perioada 28 - 29 septembrie 2006, România a colaborat cu Canada atât la nivel federal, cât şi la nivel provincial (cu Québec şi New Brunswick).
  • România şi Canada cooperează în cadrul organizaţiilor internaţionale, cu precădere la ONU.
  • România se coordonează cu statele participante la componenta de sud a ISAF, condusă de către NATO în Afganistan, state între care se numără şi Canada.
  • Ca stat membru UE, România este direct interesată ca Acordul Economic și Comercial Global, în curs de negociere între Canada și Uniunea Europeană, să ofere perspective de amplificare a oportunităților bilaterale de comerț și investiții.  
  • România acordă o atenție specială soluţionării, într-un orizont de timp cât mai apropiat, a chestiunii eliminării obligativităţii vizelor canadiene pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Canada.
  • La nivelul legislativelor de la Bucureşti şi Ottawa există câte un grup parlamentar de prietenie. Grupul de prietenie cu Canada din legislativul României este condus de către senatorul Petru Alexandru Frătean (PSD). Preşedintele grupul parlamentar de prietenie cu România, din legislativul Canadei, este deputatul Corneliu Chişu (Partidul Conservator). 

Intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017, care elimină cvasitotalitatea taxelor consulare

31.01.2017

La data de 1 februarie 2017 intră în vigoare Legea nr. 1/2017, care, între altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor consulare prestate …

Anunț: Activarea sistemului de servicii consulare online (SIMISC)

07.07.2016

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Departamentului Consular din MAE, a început implementarea Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat…

Creația muzicală românească reprezentată în concertul ”Women of Note” - un tribut adus femeilor compozitor europene

10.03.2017

Ambasada României, alături de alte ambasade și centre culturale din statele membre UE și Delegația UE în Canada a marcat Ziua Internațională a Femeii…

Eveniment de marcare a predării, de către România, a Președinției IHRA

08.03.2017

Luni 6 martie 2017, Ambasada României la Ottawa a găzduit un eveniment de marcare a încheierii mandatului României ca Președinte al Alianței…