Home

Eveniment de marcare a predării, de către România, a Președinției IHRA

Luni 6 martie 2017, Ambasada României la Otawa a găzduit un eveniment de marcare a încheierii mandatului României ca Președinte al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului – IHRA.
În cadrul acțiunii, dr. Alti Rodal a prezentat cartea coordonată de Simon Geissbühler, Romania and the Holocaust: Events — Contexts — Aftermath, publicată în Germania în noiembrie 2016. 
Soprana Floralove Katz și pianista Natasha Guiller au susținut un emoționant recital de cântece evreiești ale Holocaustului. 
La eveniment au participat membri ai corpului diplomatic, autorități locale (Primăria Ottawa), supraviețuitori ai Holocaustului, reprezentanți ai mediului academic, jurnaliști etc.
În cadrul evenimnetului au fost prezentate secțiuni din două expoziții: Pogromul de la Iași și Drepți între popoare, ca exemple concrete de acțiuni vizând păstrarea memoriei Holocaustului și educarea noilor generații.

 

 

Demersuri în sprijinul cetățenilor români care intenționează să călătorească în Canada, începând cu data de 1 mai 2017

20.04.2017

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, începând cu data de 1 mai 2017, cetățenii români care au deținut, în ultimii 10 ani, o viză de…

Intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017, care elimină cvasitotalitatea taxelor consulare

31.01.2017

La data de 1 februarie 2017 intră în vigoare Legea nr. 1/2017, care, între altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor consulare prestate …

Anunț: Activarea sistemului de servicii consulare online (SIMISC)

07.07.2016

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Departamentului Consular din MAE, a început implementarea Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat…

Vizita Școlii Junimea română din Montreal

29.05.2017

Duminică 28 mai 2017, Ambasada României la Ottawa a primit tradiționala vizită a Școlii Junimea română din Montréal. Elevi, profesori și părinți au…