Actualitatea ambasadei

Participarea secretarului de stat Victor Micula la „Ukraine Reform Conference”

 

Secretarul de stat Victor Micula a condus delegația României care a participat, în perioada 1-2 iulie, la „Ukraine Reform Conference” care a avut loc în Canada, la Toronto.

Conferința a oferit prilejul evidențierii progreselor realizate de țara vecină, în special în ultimii 5 ani, dar și a contribuției decisive pe care Uniunea Europeană și ceilalți parteneri internaționali au avut-o în consolidarea rezilienței acestui stat și în încurajarea procesului de reforme, în condițiile provocărilor securitare cu care se confruntă.

În intervenția sa, secretarul de stat Victor Micula a subliniat necesitatea continuării și accelerării procesului de reformă ca precondiție a consolidării asocierii politice și a aprofundării integrării economice a Ucrainei cu Uniunea Europeană.

Diplomatul român a arătat necesitatea unei abordări inclusive, centrate pe cetățean, care să permită tuturor categoriilor sociale, inclusiv persoanelor aparținând minorităților naționale, să fie consultate și implicate direct în obținerea celor mai bune rezultate ale procesului de reforme, contribuind la creșterea coeziunii și la consolidarea rezilienței societale.

Secretarul de stat Victor Micula a reiterat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional.

Informații suplimentare:

Cea de-a treia ediție a Ukraine Reform Conference s-a desfășurat la Toronto, Canada, în organizarea comună a ministerelor de externe ale Ucrainei și Canadei. Primele două ediții au fost organizate la Londra (2017) și la Copenhaga (2018).

Gala Asociației Inginerilor Români din Canada

28.10.2019

Sâmbătă, 26 octombrie 2019, la Toronto, însărcinatul cu afaceri, Bogdan Mănoiu, a participat la cea de-a 14-a Gală a Asociației Inginerilor Români din …

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

10.10.2019

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 - Material informativ- …

ANUNT - Alegeri pentru Președintele României 2019

17.09.2019

Actele de identitate, valabile în ziua votării, pe baza cărora se poate vota pentru alegerea Președintelui României în noiembrie 2019 sunt: Car…

Ghid privind rezidența fiscală a persoanelor fizice

25.04.2019

În cadrul demersurilor de informare a cetățenilor români care se află temporar/permanent în străinătate, Agenția Națională de Administrare Fiscală…