Actualitatea ambasadei

Sărbătorirea Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 împreună cu românii din regiunea Ottawa-Gatineau

În data de 30 noiembrie 2018, sediul Ambasadei României în Canada a găzduit recepția oferită comunității românești din Ottawa – Gatineau cu prilejul Zilei Naționale și al celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

La manifestare, au participat peste 120 de invitaţi, canadieni de origine română, din diverse medii profesionale: președinți ai asociațiilor și fundațiilor românești, membri ai parohiilor celor trei biserici ortodoxe române din zona Ottawa-Gatineau, profesori universitari, medici, artiști plastici, muzicieni, jurnaliști și funcționari din administrația federală canadiană. 

Cu prilejul recepției, a fost vernisată expoziţia fotografică România: Evoluţie, realizată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, din care Ambasada a folosit câteva exponate pentru fi prezentate oficialităților canadiene și reprezentanților corpului diplomatic acreditat la Ottawa în cadrul recepției din 28 noiembrie dedicată marcării Zilei Naționale. Expoziția cuprinde un montaj de fotografii realizate de Agenția Națională de Presă, precum și rezultate din cooperarea AGERPRES cu Associated Press, care reflectă aspecte reprezentative ale vieții politice, economice, științifice, cultural-artistice și sportive românești din ultimii 100 de ani. Prezentarea la Ottawa a expoziției și a filmului realizate de AGERPRES a fost posibilă grație cooperării stabilite între Ministerul Afacerilor Externe și AGERPRES prin protocolul de colaborare încheiat între cele două instituții la 30 mai 2018, precum și implicării Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, cu sediul la Montreal, condusă de Cristian Bucur. 

De asemenea, invitații au putut viziona filmul documentar Marea Unire – România, la 100 de ani, realizat de AGERPRES, și au asistat la două momente artistice, respectiv un program de colinde susținut de Corala Incognito a bisericii Sf. Ap. Matei din Ottawa și un mini-recital de poezie din creația doamnei Ecaterina Benedeck. 

În cuvântul său, Bogdan Mănoiu, însărcinat cu afaceri a.i., a evidenţiat semnificația zilei de 1 Decembrie, ca Zi Naţională a României și, în mod particular anul acesta, ca aniversare a Centenarului Marii Uniri. Șeful misiunii a evocat personalitatea marcantă a diplomatului Nicolae Petrescu-Comnen, deputat ales în primul Parlament al României Mari și ministru al afacerilor străine în 1938, ai cărui descendenți supraviețuitori trăiesc la Ottawa sau în zonele limitrofe. A subliniat că exemplele de nume care fac legătura peste timp între românii din Canada și participanții la actul Marii Uniri pot continua, amintind în acest sens faptul că Dimitrie Roman, bunicul paternal al domnului Mircea Roman, consulul onorific al României la Moncton, a fost unul din cei patru delegați ai comunei Domașnea la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. 

 

Lansarea „Ghidului alegătorului român în străinătate” în contextul alegerilor europarlamentare

19.04.2019

În contextul alegerilor europarlamentare care vor avea loc la data de 26 mai 2019, Ministerul Afacerilor Externe lansează „Ghidul alegătorului român din…

Anunt important - Program de lucru cu publicul 26 aprilie - 22 mai 2019

17.04.2019

Vă informăm că în perioada 26 aprilie – 22 mai 2019, Secția Consulară va funcționa în regim de permanență, cu preluarea solicitărilor de…

Organizarea Programului de Tabere „ARC” 2019

15.04.2019

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului organizează cea de-a XI-a ediție a Programului de …